Casa activă

gardenium.ro

Design-ul are la bază conceptul reversibilității amplasamentului, astfel că la sfârșitul ciclului de viață, clădirea poate fi cu ușurință demontată și reciclata, iar terenul înapoiat mediului natural.
Clădirea este proiectată a fi construită în numai 4 luni, din componente prefabricate. Sistemul constructiv este alcătuit din fundații izolate din beton armat și suprastructură mixtă din cadre de lemn lamelar, grinzi metalice și planșee din beton armat.
Construcția este concepută ca și locuință individuală dar, corpurile de clădire pot fi dispuse cuplat, înșiruit și tip covor.
Sistemele active utilizate: pompă de căldură aer-apă, sol-apă; panouri solare; panouri voltaice; ventilație naturală; ventilație mecanică cu recuperare de caldură; iluminat LED.
Iluminarea interioară este completată cu lumina oferită de luminatoarele înglobate în acoperiș, care pe lângă funcția de iluminat interior, au și rolul de a ventila încăperile; ferestrele au controlul automat al schimbului de aer.
Consumul energetic al pompei de căldură este furnizat de către panouri fotovoltaice, amplasate pe clădire și orientate către sud, care asigură necesarul de energie pentru toată casa. Apele meteorice sunt colectate și utilizate pentru ca apă menajeră pentru toaletă și pentru irigarea grădinii.

Sursa: Anuala.ro

gardenium.ro
Vezi articolul anterior
Vezi următorul articol