Home Menu Search

Primul stadion din lume construit integral din lemn

Biroul Zaha Hadid Architects va construi primul stadion de fotbal din lume realizat din lemn, în Gloucestershire, Anglia, pentru clubul de fotbal Forest Green Rovers. Arhitecții au obținut de curând autorizația de construire pentru ceea ce și-au propus să fie cel mai „verde” stadion de fotbal din lume.

Cu o capacitate de 5.000 de locuri, viitorul stadion va fi construit din lemn din surse sustenabile și alimentat doar cu energie regenerabilă. Va fi acoperit cu o membrană transparentă care va permite trecerea luminii naturale și va minimaliza umbrele care ar putea să le distragă jucătorilor atenția în timpul meciului.
Aceasta a fost a doua încercare a arhitecților de a obține acordul autorităților din Stroud, după ce au câștigat în 2016 competiția pentru proiectarea noului stadion al echipei din liga a doua. Propunerea inițială a fost blocată în consiliul local în iunie 2019, pe fondul îngrijorărilor privind insuficiența măsurilor compensatorii pentru pierderea spațiilor verzi pe care urma sa fie construit stadionul, dar și zgomotul și aglomerația pe care un astfel de proiect le-ar crea în vecinatatea unor cătune istorice ale Angliei. În urma unor modificări aduse proiectului original, primul stadion din lume construit din lemn a primit undă verde la finele anului trecut.
„Importanța utilizării lemnului nu constă doar în faptul că este un material natural, ci și în acela că are un conținut foarte mic de carbon – cel mai mic pe care îl poate avea un material de construcții. Noul nostru stadion va avea cel mai mic conținut de carbon dintre toate stadioanele lumii. Va fi cu adevărat cel mai verde stadion din lume”, a spus Dale Vince, președintele clubului de fotbal și fondatorul companiei de energie verde Ecotricity, cu ocazia lansării competiției de design, notează Dezeen.
Forest Green Rovers a fost numit deja de către FIFA cel mai verde club de fotbal din lume. Jucătorii au adoptat o dieta vegană pentru a-și reduce amprenta de carbon, terenul este irigat cu apă de ploaie reciclată, iar proiectoarele funcționează cu energie generată de panouri solare. O mașină de tuns iarba electrică foloseste tehnologie GPS pentru a tunde automat peluza, iar iarba tăiată ajunge la fermierii locali care o folosesc la acoperirea solului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *